Era o zi de iarna in care gandurile incolore imi napadeau porii si-mi scoteau la iveala, asa cum fac medicamentele homeopatice, nesiguranta. Atunci am realizat ca am nevoie sa stiu mai multe, sa ma cunosc mai mult, sa ma ajut... iar prin acest autoajutor sa le ofer si celorlalti posibilitatea de a "invata" din greselile altora. Asa m-am hotarat sa dau la Psihologie. Din totdeauna am avut tendinta sa analizez oamenii, situatiile, sa vad ce se afla dincolo de aparente. Am aflat, dupa ce m-am apucat sa citesc manualele de Psihologie, ca pasiunea oarba care copleseste conduita unei persoane si o axeaza pe un obiectiv precis si greu accesibil este gelozia. Pana atunci nu o puteam defini in termeni "medicali" sa zicem. Totodata, gelozia e o manifestare ambivalenta a afectivitatii care consta in tendinta de a respinge si, in acelasi timp, de a pastra langa sine o alta persoana. Jurnalul acestei pasiuni oarbe de care nu credeam vreodata ca ma voi imbolnavi sau ma voi vindeca a inceput inainte de a ma hotari asupra cunoasterii profunde a omului.3 noiembrie 2008. Gelozia mea provine din nesiguranta in legatura cu ceea ce sunt si ceea ce pot oferi. Teama de a nu fi totul pentru persoana pe care o iubesc imi umbreste sufletul, ratiunea, ma constrange si imi blocheaza toate caile de comunicare - orice fel de comunicare. Am facut primul pas: mi-am recunoscut si constientizat problema. Imi dau seama ca nu exista de fapt nesiguranta. La mine a aparut din cauza unei nemultumiri: nemultumirea de mine insami. Gelozia provine, aparent, din sentimentul de egoism care se manifesta asupra unei persoane la care tii. In profunzime, gelozia este o manifestare a nesigurantei interioare. Pana acum am dat vina pe o alta persoana, nestiind sau nedorind sa recunosc ca eu am o problema care se cere rezolvata, se cere luata in serios. Gelozia este o stare de disconfort, de sfasiere, de tensiune care te impiedica sa vezi limpede situatia, adevarul. Iti pune un val pe ochii mintii si te limiteaza doar la acele ganduri distrugatoare. In acelasi timp, persoana asupra careia exerciti aceasta energie negativa se va comporta la fel - nu va mai putea fi naturala. Ceea ce este greu este ca-ti poti provoca aproape mereu aceasta stare, doar gandindu-te la evenimentele petrecute, dar probabil nu cu aceeasi intensitate pe care o simti intr-un moment in care gelozia e provocata "natural". Totusi, cred ca exista un fond de imaturitate emotionala manifestata prin lipsa controlului asupra starilor afective, a sentimentelor, care permite dezlantuirea haosului interior "dirijat" de gelozie.
Nu multi/multe constientizeaza gravitatea unei astfel de "boli", de aceea am si tinut sa scriu despre ea, in speranta ca, daca nu sunteti de acord cu mine, macar sa stati putin pe ganduri si sa incercati sa vedeti balanta dintre lucrurile pozitive si cele negative declasate de aceasta "stare-fantoma" aparuta in mod inconstient, insa putand fiind inlaturata doar constient...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu