Nu "iarasi"... ci "din nou"

M-am trezit langa tine si ti-am citit toamna in privire... Fara sa stii, mi-ai soptit cu un suras ca nu te intereseaza cate lacrimi voi varsa printre miile de frunze galbene, aramii, moarte.. si atunci eu am oftat si mi-am dat seama ca nu m-am vindecat de iluzia imbatatoare a victoriei contra mine. Incerc sa ma agat de ultima ta atingere, sa-ti simt caldura cu care uneori poate ma minti .. sau poate nu; incerc sa ma condamn pentru fiecare cuvant nedemn de noi, cuvant ce altereaza profunzimile atat de repede incat.. le-am pierdut! Nodul pe care-l tot strang si-l maresc incepe sa traiasca in simbioza cu mine si incetul cu incetul sa-mi ia locul.. As vrea ca sufletul tau sa dezlege acest blestem al meu care imi coloreaza noptile in nonculori... alb, negru, alb, negru, alb, alb... Se spune ca nu poti picta decat cu culorile pe care le ai. Eu ce as putea sa pictez? Sa pictez curcubeul nu as putea; sa pictez toamna - nu as putea - nimeni nu ar recunoaste-o; sa pictez iubirea.. ? Ar fi prea trista...